Horia Tecău afirmă că a fost motivat de când era copil să devină campion. Sportivul constănțean a reușit să câștige primul său trofeu la nivel național la vârsta de 9 ani, iar premiul i-a fost oferit de Ilie Năstase.
„Am adus acasă un casetofon, ţin foarte bine minte, era casetofonul mai mare decât mine, înmânat de Ilie Năstase! Şi pentru mine a fost atunci un moment important. Ilie Năstase a fost un model pentru mine, dar a fost şi un model pentru care părinţii mei m-au dus la tenis pe când eu aveam 6 ani. Ei au crescut în acea perioadă în care Ilie era în vârful acestui sport şi şi-au dorit şi pentru copilul lor să înveţe să joace tenis,” a mărturisit Horia Tecău la Digi Sport.
Tecău a mai mărturisit că tatăl său a fost cel care l-a susținut la începutul carierei.
„La început nu prea ştiam eu ce se întâmplă, ce fac, îmi plăcea joaca, îmi plăcea colectivul. Cel mai mult m-a ajutat tata, care a făcut şi el sport de performanţă, a jucat baschet, ştia ce benefii aduce sportul. Nu a fost un vis de mic, dar au fost etape pe care le-am parcurs ca să fiu unde am ajuns astăzi,” a mai povestit Tecău .
În perioada 2010 – 2019, Horia Tecău (35 de ani) a reușit să câștige 37 de trofee.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER